Press "Enter" to skip to content

Sunt independentă din punct de vedere financiar încă din primul an de facultate

Alex-Iulian 0

„Sunt independentă din punct de vedere financiar încă din primul an de facultate” sunt cuvintele unei tinere studente la litere din București, Irina, o tânără care se mândrește cu faptul că reușește să se întrețină singură încă din primul an de studenție.

„Nu provin dintr-o familie prea înstărită și de aceea am decis că trebuie să îmi caut și ceva de lucru odată cu începerea studenției. Toată lumea mi-a recomandat să merg în capitală zicându-mi că e imposibil să nu-mi găsesc ceva de muncă acolo. Am fost la multe interviuri, dar nimic nu m-a determinat cu adevărat să-mi doresc acel job. Eu voiam în primul rând ceva care să îmi permită să mă desprind de ai mei și să nu mai trebuiască să cer permanent bani de acasă.

 

Ce inseamna videochat?

Am văzut într-o zi o știre pe internet cum că fetele care lucrează în videochat câștigă foarte mult și bine așa că mi-am zis să încerc. Am făcut totul în secret, fără să mă confesez nimănui pentru că știam că lumea avea să înceapă să vorbească, să mă critice și să mă judece.  Am fost acceptată din prima și am fost mai mult decât bucuroasă și nerăbdtăroare să-mi încep munca. Chiar dacă a fost greu la început, pe urmă am învățat și totul a început să curgă de la sine. Și da! Mă mândresc cu asta, mă mândresc cu faptul că sunt independentă financiar, mă mândresc cu faptul că pot să-mi plătesc toate cheltuielile singură și mai presus  de asta să-mi fac și o poftă din când în când.

Am preferat să rămân tot în anonimat, iar studioul la care lucrez îmi oferă foarte multă discreție. Ce-i drep, mă confrunt zilnic cu ochi săgătători și cu persoane care șușotesc despre mine când trec pe lângă ele. Mi-e inevitabil să ignor râsetele și chicotelile colegelor de facultate. Bate la ochi faptul că mă descurc atât de bine pe plan financiar, iar omul când nu are despre ce vorbi preferă să vorbească despre altcineva.

Părinții nu știu nici ei cu ce mă ocup. Sunt și dintr-o zonă rurală, iar acolo lumea este mult mai închisă la minte decât în marile orașe. Ei știu doar că am un job în care sunt plătită bine și că nu mai am nevoie de ajutorul lor. Și asta zic eu că e suficient. În ziua de astăzi, videochatul este foarte crtiticat cu toate că aceasta este o meserie decentă care se desfășoare în condiții legale. Lumea critică și judecă totul după aparențe și poate cea mai mare greșeală este că generalizează!

Printre lucrurile care îmi plac cel mai mult la acest job, este și faptul că pot să merg și regulat la facultate și pot să-mi fac programul cum doresc. În lumea videochatului vor exista clienți la orice oră fie zi sau fie noapte.

Personalul studioului de videochat Chat Studio este foarte înțelegător cu mine și colegele îmi sunt ca și prietene. Pe scurt, dacă ar fi să rezum, sunt mândră că lucrez într-unul dintre cele mai înfloritoare domenii din România. Voi continua să practic acest job pentru cât timp vo continua facultatea și poate, cine știe, încă câțiva ani buni de acum încolo.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *